Epuizare profesională
Epuizarea profesională se instalează rareori dintr-odată. Ea vine la capătul unei perioade în care ați rezistat, adesea mult timp, consumând rezerve care nu se mai refăceau.
Nu este nici o fragilitate personală, nici o lipsă de tărie: este ceea ce se întâmplă atunci când volumul de muncă și mijloacele de a-l duce nu se mai potrivesc, pe termen lung.
Despre ce este vorba
Epuizarea profesională — burnout, în limbajul obișnuit — desemnează o stare de epuizare legată de o expunere prelungită la constrângeri de muncă. Nu este clasificată ca boală psihică, ci ca fenomen legat de muncă, ceea ce are o consecință importantă: cauza trebuie căutată cel puțin la fel de mult în situația profesională ca în persoana care trece prin ea.
De obicei, ea reunește trei dimensiuni. Mai întâi o epuizare care nu este o oboseală obișnuită: odihna nu o mai repară, iar duminica seara nu mai ajunge pentru a reîncărca nimic. Apoi o distanțare, uneori colorată de cinism, față de o muncă ce conta — vă surprindeți devenind reci cu colegi sau cu persoane de care vă ocupați cu atenție. În sfârșit, sentimentul că nu mai faceți bine ceea ce făceați bine, care alimentează o vinovăție persistentă.
Adesea, cei mai implicați ajung aici. Angajamentul, simțul datoriei, dificultatea de a pune limite și faptul de a rezista în ciuda tuturor sunt resurse până în momentul în care devin chiar mecanismul epuizării. Merită spus clar: a ajunge aici nu este semnul că ați lucrat prost.
Epuizarea se confundă uneori cu o stare depresivă, de care se poate de altfel apropia atunci când durează. Distincția nu este întotdeauna netă și contează mai puțin decât ceea ce înseamnă ea concret în viața dumneavoastră. Este unul dintre lucrurile pe care primele ședințe permit să le lămurim.
Semnele care îi aduc pe oameni la consultație
Epuizarea se instalează treptat, ceea ce o face greu de recunoscut din interior. Iată semnalele descrise cel mai des.
O oboseală pe care odihna, weekendurile și concediile nu o mai repară
O neliniște de duminică seara sau de dimineață, la trezire, care se instalează în timp
Dificultăți de concentrare, uitări, o încetineală neobișnuită în sarcini pe care le stăpâniți
O iritabilitate nouă, sau o distanță rece față de colegi, pacienți sau clienți
Sentimentul că nu mai faceți bine o muncă pe care o făceați bine, și rușinea legată de asta
Manifestări fizice persistente: somn tulburat, dureri, probleme digestive, infecții repetate
O pierdere a sensului: nu mai vedeți la ce folosește ceea ce faceți
Faptul că continuați să rezistați spunându-vă că va fi mai bine după următorul termen
Aceste semne nu sunt suficiente pentru a pune un diagnostic, iar unele pot avea o cauză medicală. Părerea medicului dumneavoastră, médecin traitant (medicul de familie), rămâne utilă în paralel.
Cum lucrez pe această temă
Primul lucru este adesea să punem în ordine ceea ce s-a întâmplat. Persoanele epuizate vin frecvent cu o poveste neclară, în care totul se amestecă, și cu ideea că ar fi trebuit să reziste. Reconstituirea cronologiei — de când, după ce schimbări, cu ce semnale ignorate — redă o formă celor care păreau fără formă și mută întrebarea de la vina personală spre situație.
Ne uităm apoi la ceea ce, în organizarea muncii ca și în felul dumneavoastră de a funcționa, a contribuit la situație: volumul real de muncă, marja de decizie, recunoașterea, conflictele de valori, raportul cu exigența, dificultatea de a vă opri sau de a delega. Scopul nu este să găsim un vinovat, ci să înțelegem mecanismul, pentru că un mecanism înțeles poate fi schimbat.
O parte importantă a muncii privește perioada prin care treceți. Un concediu medical, atunci când există, nu este un timp gol: el ridică întrebări dificile, despre identitate, despre vinovăția față de colegi, despre teama de privirea celorlalți, despre neliniștea revenirii. Lucrăm asupra lor pe măsură ce apar, fără să grăbim lucrurile.
Vine în sfârșit întrebarea despre ce urmează. Revenirea pe același post, negocierea unor adaptări, schimbarea serviciului, schimbarea meseriei: niciunul dintre aceste răspunsuri nu este mai bun în sine, și nu eu sunt cea care alege. Rolul meu este ca decizia să fie luată în cunoștință de cauză și dintr-o stare în care sunteți în măsură să hotărâți, mai degrabă decât în graba de a ieși din disconfort.
Nu intervin nici pe lângă angajatorul dumneavoastră, nici într-o procedură. Pentru aspectele medicale, concediul medical și aptitudinea de muncă, interlocutorul este médecin traitant (medicul de familie) sau médecin du travail (medicul de medicina muncii), pe care vă încurajez să îi consultați.
Cât timp
Epuizarea s-a construit în luni, uneori în ani: refacerea cere timp, și este o informație importantă de auzit încă de la început. A vă impune un termen strâns este, în general, semnul că mecanismul de la origine este încă activ.
Ritmul obișnuit este săptămânal în faza cea mai dificilă, apoi ședințele se răresc pe măsură ce energia revine și întrebările se mută spre reluarea muncii. Niciun număr de ședințe nu poate fi anunțat dinainte: facem bilanțul împreună, în mod regulat.
Terapia se oprește atunci când nu mai aveți nevoie de ea, lucru pe care îl evaluăm împreună. Unele persoane aleg să continue câteva ședințe mai rare după reluarea muncii, timp în care verifică dacă ceea ce au înțeles rezistă în viața de zi cu zi.
Onorarii și decontareÎntrebări frecvente
Îmi puteți prescrie un concediu medical?
Nu. Psihologul nu este medic și nu prescrie. Concediul medical ține de médecin traitant (medicul de familie), iar întrebările despre aptitudinea de muncă sau adaptarea postului țin de médecin du travail (medicul de medicina muncii), pe care îl puteți contacta direct și în mod confidențial. Vă pot ajuta, în schimb, să pregătiți aceste întâlniri și să formulați ceea ce aveți de spus.
Trebuie să aștept să fiu în concediu medical ca să vin la consultație?
Nu, și adesea opusul ar fi de dorit. Multe persoane vin la consultație în timp ce încă rezistă, cu sentimentul că situația se degradează. A veni în acel moment permite o muncă mai largă, înainte ca epuizarea să reducă capacitatea de a lua în calcul mai multe opțiuni.
Va trebui să-mi părăsesc locul de muncă?
Nimic de acest fel nu se hotărăște în cabinetul meu, și nu este nici rolul, nici intenția mea să vă îndrept spre o soluție anume. Unele persoane revin pe același post cu adaptări, altele schimbă mediul de lucru, altele chiar meseria. Ceea ce contează este ca decizia să vă aparțină și să fie luată atunci când sunteți în stare să o luați.
Poate afla angajatorul meu că vin la consultație?
Nu. Ceea ce se spune în ședință este acoperit de secretul profesional, și nu comunic cu nicio terță parte — angajator, departament de resurse umane, asigurare — fără cererea dumneavoastră explicită. Plata se face direct între noi și nimic nu ajunge la angajatorul dumneavoastră.
Este burnoutul recunoscut ca boală profesională?
Epuizarea profesională nu figurează în lista oficială a bolilor profesionale din Franța, dar o recunoaștere rămâne posibilă, de la caz la caz, printr-o procedură specifică. Este un demers administrativ și medical care se pregătește împreună cu medicul dumneavoastră, eventual cu sprijinul unui jurist sau al unui reprezentant al angajaților. El iese din domeniul meu de intervenție.
Alte forme de sprijin
Faceți o programare
O primă discuție telefonică de cincisprezece minute, fără niciun angajament, ne permite să vedem dacă practica mea corespunde cu ceea ce căutați. Dacă nu este cazul, vă îndrum către un coleg.