Sprijin pentru adolescenți
Adolescența răscolește multe lucruri, iar o bună parte din ceea ce produce este normală, chiar dacă îngrijorează. Dificultatea, pentru un părinte, este să deosebească ceea ce face parte din această perioadă de ceea ce cere un sprijin.
Atunci când un adolescent se retrage de mult timp, când somnul și rezultatele lui se degradează, sau când atmosfera din familie nu se mai destinde, o persoană din afară poate deschide un spațiu pe care familia nu îl poate oferi singură.
Despre ce este vorba
Adolescența este o perioadă de transformare rapidă, în care corpul se schimbă, privirea celor de aceeași vârstă capătă o importanță considerabilă și are loc o distanțare necesară față de părinți. Această distanțare trece adesea prin conflict, tăcere sau ușa închisă: sunt mișcări de așteptat, chiar și atunci când sunt greu de trăit acasă.
Ceea ce merită atenție nu este deci opoziția în sine, ci durata, intensitatea și efectele ei. Un adolescent care discută, testează și contestă își face treaba. Un adolescent care nu mai iese din casă de luni de zile, care s-a rupt de prieteni, care nu mai doarme, ale cărui rezultate se prăbușesc sau care exprimă o suferință puternică se află într-o altă situație.
Motivele cele mai frecvente sunt anxietatea — adesea legată de școală sau de relațiile sociale —, o stare depresivă, o relație cu corpul și cu alimentația devenită dureroasă, dificultăți relaționale sau hărțuire, efectele unei despărțiri a părinților sau ale unui doliu, și comportamente care îngrijorează. Întrebările legate de identitate și de orientare fac și ele parte din acestea, și sunt primite fără judecată.
O precizare care contează: un adolescent căruia îi este rău nu înseamnă părinți care au greșit. Această idee circulă mult și împiedică familii să ceară ajutor mai devreme. Demersul unui părinte care caută sprijin este un gest de grijă, nu recunoașterea unui eșec.
Semnele care îi aduc pe oameni la consultație
Ceea ce deosebește o mișcare obișnuită a adolescenței de o dificultate care cere sprijin ține mai ales de durată și de efectele asupra vieții de zi cu zi.
O retragere care durează: nu mai vede pe nimeni, nu mai iese din cameră săptămâni la rând
O scădere clară și de durată a rezultatelor școlare, sau refuzul de a merge la școală (collège sau lycée)
Un somn profund dezorganizat, sau un ritm complet inversat
O tristețe puternică, o iritabilitate permanentă, plâns frecvent
O relație cu corpul sau cu alimentația care a devenit copleșitoare
Răni inexplicabile, sau vorbe despre a dispărea
O ruptură bruscă de grupul de prieteni, sau indicii de hărțuire
Consumuri care se instalează, sau ecrane care au ocupat tot locul
Niciunul dintre aceste semne nu este suficient de unul singur, iar multe pot fi trecătoare. În cazul unor vorbe despre sinucidere sau al unor răni autoprovocate, nu trebuie așteptat: 3114 (numărul de prevenire a sinuciderii din Franța) poate fi apelat 24 de ore din 24, iar 15 (SAMU) sau 112 în caz de urgență.
Cum lucrez pe această temă
Prima programare are loc de obicei cu adolescentul și cu unul sau ambii părinți, pentru a stabili împreună ce îi aduce aici și pentru a explica cum se vor desfășura lucrurile. Ședințele următoare au loc doar cu adolescentul, ceea ce este condiția pentru ca un spațiu să îi aparțină cu adevărat.
Cadrul este explicit de la început, în fața tuturor. Ceea ce îmi spune adolescentul rămâne între noi. Nu le relatez părinților conținutul ședințelor și spun acest lucru în fața lor, pentru ca să nu fie o înțelegere tacită. O singură excepție, anunțată de la început: o situație de pericol pentru el sau pentru altcineva, pe care nu aș păstra-o pentru mine. Această claritate este ceea ce îi permite unui adolescent să vorbească, iar loialitatea lui față de părinți face această garanție indispensabilă.
Părinții nu sunt însă lăsați deoparte. Pot fi prevăzute întâlniri regulate, al căror principiu îi este anunțat adolescentului, și care privesc direcțiile muncii și ceea ce poate ajuta acasă, niciodată ceea ce s-a spus în ședință. Pentru minori, este necesar acordul celor care exercită autoritatea părintească pentru a începe o terapie.
Munca în sine ia forme diferite, în funcție de vârstă și de persoană. Unii vorbesc ușor, alții mult mai puțin, iar un adolescent care vine fără tragere de inimă nu este un obstacol: este un punct de plecare cu care lucrăm. Ne luăm timpul necesar pentru ca ceva din punctul lui de vedere să poată fi spus, fără să-l forțăm.
Atunci când situația o justifică, pot îndruma spre un medic, un psihiatru sau spre serviciul de sănătate școlară, și pot lucra în colaborare cu aceștia.
Cât timp
Ședințele durează 50 de minute, un format mai potrivit pentru atenția unui adolescent decât durata de 50 de minute a consultației pentru adulți. Ritmul este cel mai adesea săptămânal la început, apoi ședințele se răresc.
Durata unei terapii variază foarte mult de la o situație la alta și nu se hotărăște dinainte. Întâlnirile cu părinții permit să revenim regulat asupra ei, fără ca terapia să se prelungească din obișnuință.
Se întâmplă ca un adolescent să întrerupă, apoi să revină un an mai târziu. Nu este un eșec: faptul de a fi descoperit că un astfel de loc există schimbă deja ceva, iar ușa rămâne deschisă.
Onorarii și decontareÎntrebări frecvente
Adolescentul meu refuză să vină. Ce pot face?
Se întâmplă des, și asta nu condamnă demersul. Este preferabil să îi prezentați lucrurile cinstit, în loc să îl aduceți fără să-l anunțați: o programare, o singură dată, ca să vadă cum este, fără obligația de a continua. Mulți adolescenți acceptă în aceste condiții. Dacă refuzul rămâne ferm, sunt posibile una sau două întâlniri doar cu părinții: a reflecta la ceea ce se petrece și la felul de a reacționa acasă poate ajuta deja, chiar și fără el.
Ne veți spune ce v-a povestit?
Nu. Ceea ce îmi încredințează adolescentul dumneavoastră rămâne confidențial, și anunț acest lucru în fața dumneavoastră încă de la prima programare, pentru că este condiția ca el să poată vorbi liber. Singura excepție privește o situație de pericol pentru el sau pentru altcineva, pe care nu aș păstra-o pentru mine. Pot fi prevăzute întâlniri regulate cu dumneavoastră, despre direcțiile muncii și despre ceea ce poate ajuta acasă.
Este nevoie de acordul ambilor părinți?
Pentru un minor, este necesar acordul celor care exercită autoritatea părintească. Atunci când autoritatea părintească este comună, regula este informarea și acordul ambilor părinți, inclusiv după o despărțire. Dacă situația este complicată, discutăm despre ea la primul contact, pentru a găsi modul cel mai potrivit de a proceda.
De la ce vârstă primiți adolescenți?
Primesc adolescenți începând de la aproximativ 12 ani. Sub această vârstă, sprijinul pentru un copil ține de o practică și de instrumente diferite; vă voi îndruma atunci spre un coleg specializat, sau spre un centre médico-psychologique (CMP, centru public de sănătate mintală).
Pot avea loc ședințele online, prin video?
Este posibil, mai ales pentru continuitatea unei terapii deja începute sau atunci când deplasarea este dificilă. Pentru un prim sprijin, prefer cabinetul: prezența fizică contează, iar casa nu îi oferă întotdeauna unui adolescent intimitatea necesară pentru a vorbi liber.
Alte forme de sprijin
Faceți o programare
O primă discuție telefonică de cincisprezece minute, fără niciun angajament, ne permite să vedem dacă practica mea corespunde cu ceea ce căutați. Dacă nu este cazul, vă îndrum către un coleg.